Cetatea Oradea  

Din trecut, spre viitor

Poate te întrebi ce este special la această cetate și de ce toată lumea vrea să o viziteze. Atracția ei se datorează, pe de-o parte, formei pentagonale, bastioanelor, sau șanțului de apărare care în trecut era umplut cu apă termală. Alți vizitatori apreciază cele 16 corpuri ale fortăreței, care găzduiesc și Muzeul Orașului Oradea. Indiferent de motiv, un lucru este cert: un sejur la Oradea fără o după-amiază petrecută la Cetate, este ca o poveste fără început sau sfârșit.

Câteva informații despre organizarea și construcția Cetății

Cetatea are formă pentagonală, cu cinci bastioane - Bastionul Ciunt, Bastionul Bethlen, Bastionul Crăișorul, Bastionul Roșu și Bastionul Aurit, amplasate pe colțuri, cu rol de protecție a celor două porți de acces de la vest și est. Ca majoritatea cetăților medievale, există și un șanț de apărare cu apă. 

Poarta de Vest datează de la 1573 și a fost proiectată şi construită în timpul domniei principelui Ştefan Báthory. Ea constituia, la un moment dat, singura cale de acces în incinta fortăreţei. Curtina dintre Bastionul Ciunt şi Bastionul Bethlen - latura scurtă care leagă Poarta de Vest cu Bastionul Bethlen - este o „construcţie pestriţă” şi relativ târzie comparativ cu celelalte. 

Bastionul Ciunt găzduiește astăzi un amfiteatru numit Teatrul de Vară, un loc în care se organizează periodic spectacole, proiecții de film, concerte și multe alte evenimente.

Bastionul Bethlen a fost terminat, după cum rezultă din inscripţiile lăsate pe el, în anul 1618, fiind ridicat după planurile şi sub supravegherea arhitectului Giacomo Resti din Verna. Pe el poți observa placa comemorativă cu inscripţie în latină, iar deasupra acesteia blazonul principelui constructor, Gabriel Bethlen, cel care a comandat construcția. Reabilitat recent, Bastionul Bethlen sau amfiteatrul verde cum este numit acum, a devenit un spațiu ideal pentru relaxare dar și o gazdă atractivă pentru evenimentele care au loc în Cetate. 

Povestea bastioanelor și a curtinelor

Curtina dintre Bastionul Bethlen şi Bastionul Crăişorul a fost construită, conform informațiilor existente, din vara anului 1599 până prin 1604. Aspectul compozit a determinat ipoteza conform căreia ar fi fost construită de garnizoana austriacă rămasă în cetate, până prin anul 1606. 

Bastionul Crăişorul a fost proiectat de arhitectul italian Giulio Cesare Baldigara şi construit între 1569 şi 1570, pe vremea principelui Ioan Sigismund. Este acoperit cu un parament de piatră fasonată, blocuri de dimensiuni apreciabile şi dispuse în 15 asize. 

Curtina dintre Bastionul Crăişorul şi Bastionul Roşu are o legătură de tip pană, a fost consolidată odată cu lucrările la Bastionul Roşu, undeva între anii 1584 şi 1598. La baza curtinei se pot vedea blocurile de piatră, iar deasupra lor, până la brâu, se ridică un perete din 89 de rânduri de cărămizi. 

Bastionul Roşu a fost construit la comanda principelui Ştefan Báthory. El cunoaşte mai multe etape de  construcție, ce se extind pe o perioadă de 18 ani (1580- 1598). Planurile originale îi aparţin arhitectului italian Domenico Ridolfini da Camerino, care îi imprimau un aspect grandios, însă, vor fi definitivate realist de un alt arhitect Italian, Ottavio Baldigara. Dacă, în cazul celorlalte bastioane ale fortificaţiei, există o terminaţie unghiulară a vârfului, în cazul Bastionului Roşu acesta este rotunjit. Această variantă a fost, în mod evident, adoptată în scopul de a-l face mai puţin vulnerabil în faţa ghiulelelor de tun.

Curtina dintre Bastionul Aurit şi Bastionul Roşu s-a construit cel mai probabil între anii 1582 şi 1583, deoarece, în următorul an, este deja atestată documentar. Construcţia sa se datorează, după cele mai multe surse, arhitectului italian Domenico Ridolfini da Camerino, prezent în acea perioadă la Oradea.  Iniţial, această zonă de curtină era continuă, fară a fi prevăzută vreo poartă de acces. În timpul dominaţiei habsburgice, între anii 1775 – 1777, a fost construită Poarta de Est.

Evenimente în Cetate

Podul, șanţul şi contraescarpa dinspre strada Dobrogeanu-Gherea, servesc azi drept spaţii verzi. Aici vei găsi un parc frumos amenajat în care poți face o plimbare la apus.

Bastionul Aurit a fost construit în anul 1572, la comanda principelui Ştefan Báthory. Acest bastion a fost puternic afectat de asedii, din cauza orientării lui spre dealul Pisica (Ciuperca), de unde artileria otomană a bombardat Cetatea în anii 1598, 1658 şi 1660. O reparaţie de mare amploare a fost efectuată şi după asediul austriac din 1692, deoarece latura nordică a bastionului a fost grav avariată.

Curtina dintre Bastionul Aurit şi Bastionul Ciunt a fost realizată între 1580 şi 1581, în ultimii ani ai domniei lui Cristofor Báthory. 

Bastionul Ciunt se pare că a fost început în timpul domniei principelui Ioan Sigismund. În perioada asediului turcesc din 1598, comandantul de artilerie italian, în raportul înaintat superiorilor săi, notează că bastionul a fost construit în timpul lui Ştefan Báthory (1571 – 1575). Acelaşi personaj istoric aminteşte şi că, pentru că a stat mult timp neterminat, a fost numit Ciunt. În interiorul acestui bastion vei regăsi un Teatru de Vară, unde se organizează în mod frecvent evenimente și activităti culturale. 

Verifică agenda evenimentelor din timp! 

Anterior Următor

Despre cele 16 corpuri de clădiri

Pe lângă zidurile și bastioanele ce îi dau forma, Cetatea are în interior mai multe corpuri de clădiri. 

Corpul A: Palatul princiar a fost construit între anii 1620 şi 1629, în vremea lui Gabriel Bethlen, după planurile arhitectului italian Giacomo Resti. Cronologic, acest corp de clădire închide o epocă. Mai exact, această construcţie pune punct cetăţii medievale a Oradei şi marchează trecerea la cetatea renascentistă. Mai mult, corpul este prima clădire edificată în actualul complex și avea rol de fortificaţie, dar şi de Palat Princiar; edificiul era considerat a doua reşedinţă princiară, după cea de la Alba-Iulia.

În prezent în această latură a Palatului Princiar este amenajat Muzeul Orașului Oradea – Complex Cultural. Tot aici, în subsolul clădirii, este amenajat un lapidariu, multe dintre exponatele ce pot fi admirate aici fiind descoperite în procesul de reabilitare al cetății, în timpul cercetărilor arheologice. Dintre acestea, cele mai semnificative sunt fundaţiile şi o parte din elevaţia vechii catedrale gotice, în special zidul nordic al turnului nord-vestic al catedralei episcopale medievale.

Palatul Princiar, actualul Corp B, a fost construit în trei etape între anii 1620 şi 1629, respectiv 1638 – 1648 sub oblăduirea principelui Gabriel Bethlen şi după planurile arhitectului italian Giacomo Resti; ultima etapă va fi cea din anii 1881 – 1882 când apare noua clădire, cu aspect de cazarmă, fundată pe vechiul Palat Princiar. Iniţial, făcea legătura dintre vechea catedrală gotică, palatul episcopal renascentist şi corpul A, care avea rol de reşedinţă princiară. Actualmente leagă extremitatea sudică a palatului cu biserica barocă și, la fel ca și corpul A, găzduiește Muzeul Orașului Oradea.

Corpul C, latura sud-estică a Palatului Princiar, a fost construit între anii 1638 şi 1648, în timpul principatului lui Gheorghe Rákóczi I. Planurile sale au fost elaborate de arhitectul autohton Emeric Sardi, din Cluj. El păstrează, ca şi celelalte două corpuri (A şi B) ale complexului princiar, un rol primordial de reşedinţă a prinţului. Interesantă este prezenţa celor şapte arce care închid pridvorul de pe faţada exterioară. Astăzi în Corpul C funționează două galerii de artă și spații de birouri.

Biserica romano-catolică din Cetate a fost ridicată în eforturile de refacere a cetăţii (dintre anii 1775 şi 1777) şi vine în continuarea aripii date de Corpul C a palatului princiar. Construcţia barocă, de o simplitate deosebită, deservea iniţial doar garnizoana militară din cetate.

Corpul D a adăpostit Statul major al Garnizoanei austriece din cetate și a fost construit, începând cu anul 1775.

Corpul E, latura nordică a Palatului Princiar, a cunoscut mai multe etape de construcție. Prima este demarată în timpul domniei principelui Gabriel Bethlen. Între anii 1620 şi 1629, lucrările continuă după planurile arhitectului Giacomo Resti. A treia etapă (1638 – 1648) i se datorează lui Gheorghe Rákóczy I şi constă în extinderea construcţiei. Forma actuală apare în urma campaniei de refacere a cetăţii efectuate de austrieci, între 1775 şi 1777, iar responsabil pentru ea este arhitectul militar Lodovico Marini.

Pe parcursul secolului al XVIII-lea are funcție de cazarmă, însă cea mai sumbră utilizare a corpului este cea pe care o are între anii 1945 şi 1952, când a servit ca lagăr de tranzit pentru oponenţii regimului comunist. 

Astăzi, Corpul E găzduiește Centrul cultural slovac și Consulatul onorific slovac, Asociația Italienilor din județul Bihor și A.F.D.P.R. Bihor - Asociația foștilor deținuți politici din România și Centrul Expozițional al Asociației Internaționale ”Euro Foto Art” (EFA).

Corpul G (faţada principală nordică) se înscrie, din punct de vedere constructiv, în epoca dominată de arhitectul italian, aflat în soldă habsburgică, Lodovico Marini, şi temporal aparţine anilor 1775 – 1776. Are forma literei U, chiar dacă asupra ei s-a intervenit pe parcursul secolului al XIX-lea. Rolul său a fost acela de magazie de alimente, apoi de anexă gospodărească, iar în ultimii ani, de atelier de creaţie artistică. Corpul G este utilizat în prezent ca spațiu dedicat unor evenimente culturale.

Corpul H - Brutăria a fost construită în anul 1692, imediat după cucerirea cetăţii de către austrieci, la ordinul generalului Corbelli. Corpul, cu cele şase cuptoare ale sale, s-a realizat, cel mai probabil, după schițele inginerului militar baronul Ernst von Borgsdorf, însărcinat de Curtea vieneză cu efectuarea planurilor de refacere a cetăţii orădene. 

Din 2023, corpurile G și H din Cetate au devenit casa unui restaurant deja consacrat în Oradea - Piața 9. Locația din Cetate este un spațiu ideal pentru a savura o cafea, un brunch sau ceva dulce, mereu proaspăt copt.

Corpul I a fost construit între anii 1692 şi 1714 la comanda căpitanului cetăţii. Până la mijlocul secolului al XVIII-lea a fost sediul administraţiei militare austriece şi al vămii unice a oraşului. Forma actuală se datorează arhitectului Lodovico Marini şi se configurează între anii 1775 şi 1777, când îşi schimbă şi funcţia în cazarmă a inginerilor militari ai garnizoanei găzduite la Oradea.

În prezent, corpul I este un coworking space care oferă toate facilitățile și utilitățle necesare, și se află în administrarea Oradea Tech Hub.

Corpul J a fost, iniţial, poarta cetăţii (1573). Pe el şi în proximitatea acestuia se aflau turnul porţii şi Turnul cu Ceas, ambele vizibile în stampa lui Houfnagel. Actuala formă, cu cele şase travee, datează din anii 1775 – 1777, când, sub îndrumarea arhitectului Lodovico Marini, este reconstruit. Tot atunci se pierde, pentru totdeauna, Turnul cu Ceas. Actualmente, primele două travee, cele cu pridvor, au rol de spații pentru diverse evenimente şi au fost restaurate. Cea de-a treia travee, „Grota Roşie”, restaurată şi dotată, este un spaţiu multifuncţional destinat unor expoziții, conferințe, lansări de carte etc. 

Și Corpul J găzduiește astăzi un restaurant popular în Oradea, și anume Corsarul, renumit în special pentru preparate din bucătăria mediteraneană.

Corpul K, cazarma ofiţerilor (faţada sudică), a fost construit între anii 1775 şi 1777, după planurile arhitectului Lodovico Marini. Ridicarea lui s-a făcut, spun sursele istorice, peste vechile edificii locuite de călugării ordinului paulin. Astăzi în corpul K se află restaurantul Meridian Zero, un restaurant cu preparate de excepție și o atmosferă intimă și relaxantă. Tot în corpul K se află și ateliere meșteșugărești în care puteți descoperi arta și măiestria olarului, tâmplarului, parfumierului, pielarului și a războiului de țesut. 

Corpul L, cazemata curtinei nordice, a fost construit între anii 1775 şi 1777, după planurile aceluiași arhitect. Este o cazemată foarte solidă şi încăpătoare, ce susținea una dintre zonele cele mai expuse şi atacate ale cetăţii. Bolţile masive din cărămidă sunt mărturia acestuii lucru. În corpul L astăzi funcționează un Centru pentru CUltura și Civilizația Gustului.

Corpul M cuprinde ansamblul format din Poarta de Est şi cele două clădiri adosate ei, respectiv Corpul de gardă şi grajdurile. Curtina ridicată, între 1582 şi 1583, pentru a face legătura dintre Bastionul Aurit şi Bastionul Roşu, nu a avut prevăzută o poarta de acces în cetate. Ea a fost deschisă de comandamentul militar doar în anul 1777. Pe latura stângă a porţii, s-a construit o cameră de gardă, azi cameră pentru paza cetăţii, iar pe partea stângă, simetric cu Poarta de vest, grajdurile, cu aspect de cazemată, au fost îngropate.

Palatul de Vară – Corpul P – a fost ridicat cu aproximaţie în jurul anului 1572, când a fost construit Bastionul Aurit. Între urechile acestuia s-au realizat două cazemate, care comunicau între ele printr-un culoar de legătură. Puţin mai târziu, probabil şi datorită amplasării pe axa nord-vestică, deasupra acestora a fost realizat, între 1638 şi 1641, un loc de recreere princiară.

Cel mai recent reabilitat corp de clădire din Cetatea Oradea este Corpul F. Acesta a fost deschis publicului în anul 2022 ca spațiu pentru conferințe și diverse evenimente, având o capacitate de 150 de locuri.

Pentru a conchide, fie că ești pasionat de istorie, arhitectură sau artă, în Cetatea Oradea găsești mereu ceva de făcut! Pune acest obiectiv în topul preferințelor tale și te vei bucura de o veritabilă incursiune în istorie!