Tururi ghidate gratuite

Distribuie

Visit Oradea

Și anul acesta, te invităm să descoperi orașul alături de noi! Participă la unul din tururile ghidate gratuite organizate de Visit Oradea în fiecare weekend în perioada 28 iunie - 15 septembrie 2024.

 

Tururile ghidate se realizează în limba română, au o durată de aproximativ 2.5 – 3 ore și au ca punct de plecare Piața Unirii Oradea. La cerere pot fi organizate și tururi în limba engleză sau maghiară în baza unei rezervări prealabile la numărul de telefon +40744570661. În cadrul acestor tururi vor putea participa și tineri pasionați de turism, pentru o mai bună înțelegere a acestei profesii și pentru a descoperi lucruri mai puțin cunoscute din arhitectura și istoria clădirilor care vor fi prezentate. Tururile sunt realizate de către ghizi de turism acreditați, experimentați în tururi outdoor și indoor.

 

Orar tururi ghidate gratuite 28 iunie – 15 septembrie 2024

  • Vineri, ora 18:00, punct de întâlnire și plecare Piața Unirii (lângă Statuia Regelui Ferdinand)
  • Sâmbătă, ora 10:00, punct de întâlnire și plecare Piața Unirii (lângă Statuia Regelui Ferdinand)
  • Duminică, ora 10:00, punct de întâlnire și plecare Piața Unirii (lângă Statuia Regelui Ferdinand)
  • *în mod excepțional, în ziua de 15 august ora 10:00, cu plecare din Piața Unirii (lângă Statuia Regelui Ferdinand)

 

Participanții vor putea descoperi exterioarele pentru cele mai reprezentative locații și obiective turistice din oraș: Piața Unirii, strada Vasile Alecsandri, Piața Ferdinand cu Teatrul de Stat, Casa Poynar, Casele Adorjan, Hotel Pannonia, Casa Darvas-La Roche (exterior), Parcul Traian cu Palatul de Justiției, Clădirea Baroului, Clădirea BNR; palatele iconice de pe strada Republicii – Apollo, Moskovits Miksa, Stern și Cetatea Oradea.

 

Proiectul dorește să ofere o experiență inedită atât vizitatorilor din toate colțurile țării, dar și orădenilor care doresc să cunoască mai îndeaproape orașul și monumente istorice importante pentru arhitectura orașului. 

 

Tururile ghidate gratuite vin în întâmpinarea turiștilor, alături de campania de gratuități Oradea cu drag, prin care fiecare turist care înnoptează vreme de minim două nopți în Oradea se poate bucura de gratuitate la muzee, transport public gratuit 24 și discount-uri la cafenele și restaurante care au dorit să participe la această campanie. Informații suplimentare pot fi găsire pe site-ul visitoradea.com sau pot fi solicitate la adresa de email office@visitoradea.com sau telefonic la +4 0359 807 907.

What to Do

De câte plimbări este nevoie pentru a te îndrăgosti de un oraș? În cazul Oradei, de una singură. Fiecare traseu în care pornești are ceva aparte, care să-ți capteze privirea. Fie că îți dorești să redescoperi istoria îndepărtată, să te bucuri de un moment de reconectare în mijlocul naturii sau de o seară specială în oraș, Oradea și județul Bihor au mereu ceva care să te atragă, indiferent de anotimp.

What to See

Oradea te așteaptă să o iei la pas și să-i descoperi bijuteriile arhitecturale: 89 de clădiri și monumente Art Nouveau, 26 de obiective clasate ca monumente istorice, 25 de obiective propuse cu valoare pentru clasare ca monumentele istorice și 38 de obiective cu valoare arhitecturală incontestabilă. Creează-ți propriul itinerariu pentru un city break de neuitat în #OrașulMuzeu!

Travel Wise

Indiferent de orașul din care ne vizitezi, toate drumurile duc către Oradea! Află toate informațiile despre cum poți ajunge în orașul #ArtNouveau, unde te poți caza, ce poți vizita și ce activități poți alege pentru tine, prieteni și întreaga familie!