Festivalul Medieval Oradea, 6 – 9 iulie 2023

Share

Gazda Campionatului Mondial de Turnir - o premieră europeană

 

Într-o premieră pentru Europa, Festivalul Medieval din Oradea găzduiește ediția acesta Campionatul Mondial de Turnir cu lance solidă. Această competiție de elită, care obișnuia să se desfășoare în Australia, aduce acum la Oradea cei mai buni luptători din întreaga lume. Echipele din Franța, Australia, Canada, Anglia, Norvegia și Italia vor veni să se dueleze într-o confruntare epică.

 

Armurile medievale, cântărind în jur de 40 de kilograme, vor fi purtate de către concurenți în timpul turnirului. Caii, pregătiți special pentru aceste lupte, vor fi partenerii loiali ai cavalerilor. Lăncile, confecționate din lemn solid și având o greutate de aproximativ 20 de kilograme, vor fi armele folosite în duelurile spectaculoase.

 

Aceste lupte rapide și pline de adrenalină vor testa viteza și precizia cavalerilor. Cu caii ajungând la viteze de peste 30 de kilometri pe oră, cavalerii vor trebui să-și concentreze loviturile și să-și arate abilitățile extraordinare.

 

Jocurile vânătorești ale doamnelor

 

În cadrul Festivalului Medieval din Oradea, vizitatorii vor fi încântați de prezentarea Jocurilor Vânătorești ale nobilelor doamnelor, un eveniment spectaculos care se va desfășura zilnic. Într-o atmosferă plină de eleganță și mister, prințesele și femeile curajoase își vor demonstra îndemânarea și abilitățile în domeniul călăriei, tirului cu arcul și mânuirii spadei.

 

Aceste doamne, îmbrăcate în straie nobile, vor captiva publicul prin grația și talentul lor. Cu o eleganță demnă de regalitate, vor călări pe cai frumos împodobiți, reușind să îmbine armonios puterea și delicatețea în mișcările lor.

 

 

 


Programul Festivalului 

 

Prima zi a Festivalului Medieval din Oradea, va începe într-un mod spectaculos în Piața Unirii, în 6 iulie, la ora 19:00, cu o ceremonie de deschidere de neuitat. Această ceremonie va fi un adevărat regal al coifurilor, oferind participanților și spectatorilor o experiență captivantă și plină de emoție.

 

Pentru cei mici, Festivalul Medieval Oradea va oferi activități tematice zilnice, vineri, sâmbătă și duminică între orele 16:00 și 20:00. Aceștia se vor putea iniția în artele vechi, participând la ateliere de tir cu arcul, olărit, tâmplărie și pielărie. Va fi o oportunitate unică pentru copii de a se simți ca adevărați eroi medievali și de a-și dezvolta abilitățile într-un mod distractiv și educativ.

 

Atmosfera plină de farmec a festivalului va fi întreținută de concerte captivante, ce se vor desfășura pe parcursul întregii zile. Artiști precum Holoenek, Natalia Bendre, The Mono Jacks, Lazarus, Phoenix și Omul cu Șobolani vor încânta publicul cu spectacole în fiecare seară a festivalului.

 

În timpul Festivalului Medieval Oradea, cetatea, curțile și parcurile vor redeveni veritabile locuri de poveste. Corturile medievale se vor ridica într-un peisaj pitoresc, iar atmosfera va fi animată de nobili, prințese, luptători și mercenari îmbrăcați în straie autentice. Vizitatorii vor fi transportați într-o epocă îndepărtată, având ocazia să se bucure de un spectacol autentic și captivant.

 

Pe aleile încântătoare ale cetății, comercianții iscusiți își vor întinde tarabele și vor aștepta cu nerăbdare să-i întâmpine pe nobilii din cetate, pe vizitatori și trecători. Aceștia vor oferi preparate gustoase la food truck-uri. Comercianții talentați vor expune bijuterii lucrate manual, îmbrăcăminte tradițională și alte artefacte medievale. Vizitatorii vor avea ocazia să admire și să achiziționeze astfel de produse unice, realizate cu migală și pricepere de meșterii comercianți.

 

Muzica medievală și dansurile vesele vor anima atmosfera și vor aduce în prim-plan cultura și tradițiile vremurilor apuse. Vizitatorii vor putea asista la demonstrații de luptă, turniruri, reconstituiri istorice și alte activități fascinante care vor recrea cu fidelitate atmosfera din Evul Mediu.

 

Program Festivalul Medieval Oradea 2023

 

JOI, 6 IULIE

Piața Unirii

19:00-22:00: Ceremonia de deschidere - Parada coifurilor și prezentarea cavalerilor

 

VINERI, 7 IULIE

Cetatea Oradea

10:00-12:00: Vulturii din Călata - Prezentarea tradițiilor popoarelor nomade – Parcul Cetății

10:00-12:00: Demonstrație de măiestrie ecvestră cu cavalerul Christian Von Schellenberg – Parcul Cetății

12:00-13:00: Competiție full contact cu topoare de luptă – Parcul Cetății

13:00-13:45: Concert Peregrinii – Parcul Cetății

15:00-17:00: Jocurile Regale ale caselor nobiliare - Competiții de luptă – Parcul Cetății

16:00-20:00: Activități copii

17:00-18:00: Jocuri vânătorești cu doamnele Les Écuyers de l’histoire – Parcul Cetății

18:00-19:30: Competiția nobiliară a scutierilor - Lupte medievale TAP fight – Parcul Cetății

19:30-20:00: Concert Hollóének– Parcul Cetății

20:00-20:35: Deschiderea oficială - Campionatul Mondial de Turnir – Parcul Cetății

20:00-21:00: Concert Natalia Bendre- Scenă, curtea Cetății

20:35-22:00: Campionatul Mondial de Turnir, Runda I – Parcul Cetății

21:00-22:00: Concert The Mono Jacks - Scenă, curtea Cetății

22:00-23:00: Spectacol de jonglerii cu foc - Ordinul Solomonarilor – Parcul Cetății

 

SÂMBĂTĂ, 8 IULIE

Cetatea Oradea

 

10:00-12:00: Competiție nobiliară de tir cu arcul – Parcul Cetății

12:00-13:00: Lupte medievale corp la corp cu Les Écuyers de l’histoire – Parcul Cetății

13:00-15:00: Competiție nobiliară de lupte corp la corp – Parcul Cetății

15:00-15:30: Vulturii din Călata - Prezentarea tradițiilor popoarelor nomade – Parcul Cetății

15:30-16:30: Jocuri vânătorești cu doamnele Les Écuyers de l’histoire – Parcul Cetății

16:00-20:00: Activități copii

16:30-17:00: Lupta Mare - Toate echipele medievale în luptă Last Man Standing – Parcul Cetății

17:00 - 18:00: Competiție nobiliară – spadă de două maini – Parcul Cetății

18:00-19:00: Pedepse la curtea regală – Parcul Cetății

19:00-20:00: Concert Hollóének – Parcul Cetății

20:00-21:00: Concert Lazarus - Scenă, curtea Cetății

20:00-20:30: Show cu toboșarii și stegarii medievali Sbandieratori Città di Castiglion Fiorentino – Parcul Cetății

20:30-22:00: Campionatul Mondial de Turnir, Runda II – Parcul Cetății

21:00-22:00: Concert Phoenix - Scenă, curtea Cetății

22.00-23.00: Spectacol de jonglerii cu foc - Ordinul Solomonarilor – Parcul Cetății

 

DUMINICĂ, 9 IULIE

Cetatea Oradea

 

10:00-12:00: Vulturii din Călata - Prezentarea tradițiilor – Parcul Cetății

10:00-12:00: Demonstrație de măiestrie ecvestră cu cavalerul Christian Von Schellenberg – Parcul Cetății

11:00-12:00: Lupte medievale cu mercenari 1 vs 1– Parcul Cetății

12:00-13:00: Lupte cu topoare de război cu Les Écuyers de l’histoire – Parcul Cetății

13:00-14:00: Jocuri vânătorești cu doamnele Les Écuyers de l’histoire – Parcul Cetății

14:00-15:00: Lupte medievale cu mercenari 2 vs 2– Parcul Cetății

15:00-16:00: Concert Hollóének – Parcul Cetății

16:00-20:00: Activități copii

21:00-22:00: Concert Omul cu Șobolani - Scenă, curtea Cetății

16:00-16:30: Show cu toboșarii și stegarii medievali Sbandieratori Città di Castiglion Fiorentino

16:30-18:00: Campionatul Mondial de Turnir, finala – Parcul Cetății

18:00-19:00: Festivitatea de premiere a Campionatului Mondial de Turnir și încheierea festivalului – Parcul Cetății

 

Festivalul Medieval Oradea este organizat de Visit Oradea și Primăria Municipiului Oradea în parteneriat cu Asociația Deus Vult, Digi, VPK - Packaging și Bers Nova.

 

Mai multe detalii despre programul evenimentului

e-mail: office@visitoradea.com

Website: www.festivalulmedievaloradea.ro

Facebook: Medieval Festival Oradea

Instagram: @medievalfestivaloradea

What to Do

How many walks does it take to fall in love with a city? When you're in Oradea, only one. Each route you start has something special to catch the eye. Whether you want to rediscover old history, enjoy a moment of reconnection in the middle of nature or a special evening in the city, Oradea and Bihor County will always have something to seduce you, regardless of the season.

What to See

Discover a lively, fresh, and welcoming city! Living energy in a surprising architectural landscape that includes: 89 Art Nouveau buildings and monuments, 26 buildings classified as historical monuments, 25 valuable buildings proposed for classification as historical monuments and 38 buildings with indisputable architectural value. Create your own itinerary for an unforgettable #citybreak in the #ArtNouveau city!

Travel Wise

Oradea is an old hub of many European trade routes and has always been easily accessible. Find out all the information about how to get to #Oradea, where to stay, what to visit, and what kind of activities you can book online for you and your friends and family! #FamilyTrip #Accessibility